Cornel Dinu are din nou probleme de sănătate. Fosta jucător al echipei naţionale a fost transportat de urgenţă la Floreasca după ce i s-a făcut rău. Dinamovistul se afla acasă când i s-a făcut rău şi a solicitat ambulanţa.Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Opriţa, a precizat, pentru Mediafax, că Dinu a fost adus la spital cu o ambulanţă SMURD şi internat în secţia condusă de medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat anterior din pricina problemelor cardiace. Cornel Dinu a fost internat de mai multe ori, pentru a fi tratat de depresie, iar în august 2011 a fost supus unei intervenţii de by-pass coronarian, după ce a suferit un infarct. În 2010, Cornel Dinu a fost internat la Spitalul Ministerului de Interne, din cauza unor afecţiuni hepatice şi a unor iritaţii pe colon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu