Cornel Poteraşu a fost numit de Relu Fenechiu la conducerea Aeroportului "Henri Coandă", după ce acesta fusese destituit în 31 august în urma scandalul izbucnit după uciderea studentei japoneze, Fenechiu afirmând că Poteraşu nu a avut nicio vină întrucât paza aeroportului era asigurată de MAI.
Relu Fenechiu a declarat, miercuri, că directorul Aeroportului "Henri Coandă, Cristinel Smadu, susţinut de PC, a fost schimbat din funcţie, în locul acestuia fiind numit Cornel Poteraşu, membru PNL, destituit în urma scandalului privind taximetria ilegală de la aeroport, generat de uciderea studentei japoneze.
"Am făcut schimbarea la Aeroportul Otopeni chiar în prima zi când m-am dus la minister. Totul s-a făcut cu acordul părţilor", a precizat Fenechiu.
Întrebat de ce a revenit în funcţie Poteraşu, care fusese demis din cauza problemei taximetriei ilegale de pe aeroport, Fenechiu a afirmat: "Poteraşu nu a fost implicat în acel incident. Paza o asigură MAI. Până la proba contrarie, am încredere în Poteraşu".
El a adăugat că intenţionează să introducă management privat la Aeroportul "Henri Coandă" şi că un concurs în acest sens va fi organizat "cât mai repede".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu