Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat ordinul de începerea a modernizării drumului DJ 714, Cabana Bolboci-contur dreapta a Lacului Bolboci-Cheile Tătarului.
Am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea unui drum vital pentru turismul montan dâmbovițean.
Este vorba de DJ 714 sector Bolboci - contur Lac Bolboci - Cheile Tătarului, a anunțat liderul Consiliului Județean.
Vom turna asfalt pe aproape 4,5 kilometri, se vor asigura rigole de beton, rigole carosabile, dar și podețe și acostamente.
Ca valoare, contractul de lucrări se ridică la aproximativ 8.000.000 lei, TVA inclus. Era mai mult decât necesară realizarea acestei investiții! Turismul montan dâmbovițean are un potențial imens, iar asigurarea celor mai bune condiții de circulație este un obiectiv pe care, alături de colegii mei din Consiliul Județean Dâmbovița, nu doar ni l-am asumat!
Îl și respectăm!", a precizat Corneliu Ștefan.
Drumul forestier aflat pe partea stângă a Lacului Bolboci a intrat în patrimoniul public al comunei Moroeni, fapt ce va duce la menținerea acestuia pe tot parcursul anului.
În aceste condiții, după modernizarea tronsonului dintre Cabana Bolboci și Cheile Tătarului, traficul spre Cabana Padina și Hotelul Peștera se va realizeza pe o parte a Lacului Bolboci, iar coborârea pe cealaltă parte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu