Corneliu Ștefan, semnare contract: Moreni să devină centru național de apărare

FOTO: Facebook @ Corneliu Ștefan
FOTO: Facebook @ Corneliu Ștefan

S-a semnat contractul de colaborare dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall Automecanica, menit să dezvolte cele două uzine, a anunțat Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița. 

”Astăzi, la Moreni, am participat la semnarea unui contract care, pe lângă aspectele sale economice, prevede și un lucru de care industria națională de apărare avea foarte mare nevoie: #colaborarea dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall Automecanica SRL pentru dezvoltarea unor produse specifice celor două uzine.

I-am asigurat pe reprezentanții ministerului Economiei, reprezentanții Armatei Române, dar și pe cei ai fabricilor, semnatari ai documentului de astăzi, că administrația județului le va oferi tot sprijinul necesar pentru ca industria de apărare dâmbovițeană să redevină un jucător important în domeniu.

Au fost făcuți pași importanți în această direcție, având în vedere că, recent, Humvee-urile aflate în dotarea Armatei Române vor fi reparate și întreținute la Automecanica Moreni.

Totodată, administrația dâmbovițeană va susține și utiliza toate pârghiile necesare astfel încât, în viitorul apropiat, Uzina Automecanica Moreni să devină centru național pentru mentenanța și reparația vehiculelor militare ușoare aflate în dotarea Armatei Române”, a precizat Corneliu Ștefan într-o postare făcută pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel