Corneliu Stroe, creatorul Craiovei Maxima, a murit

Corneliu Andrei Stroe, creatorul Craiovei Maxima, a încetat din viaţă, la vârsta de 70 de ani. CS Universitatea Craiova, club unde acesta era preşedinte de onoare, a anunţat pe site-ul oficial tragica veste.

"Este o zi dureroasă pentru toată suflarea din Bănie. Profesorul Corneliu Andrei Stroe, preşedintele de onoare al clubului nostru, nu mai este fizic printre noi. El va rămâne mereu în inimile noastre! Creatorul Craiovei Maxima s-a alăturat în această noapte Căpitanului Costică Ştefănescu, lui Constantin Oțet, Nelu Oblemenco și Zoli Crișan în ceruri. Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima! A ajuns la CS Universitatea Craiova în anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcția de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreședinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 președinte al CS Universitatea Craiova. În tot acest timp, a condus clubul nostru spre marile performanțe pe plan intern și european. În 2013 a fost numit preşedinte de onoare al Universităţii, luând parte activ la renaşterea legendei pe care, cu trei decenii în urmă, el a creat-o", menționează csuc.ro.

"A fost la plimbare prin parc cu soția dumnealui. Apoi, au venit acasă, iar el s-a așezat la televizor, în fotoliu. Doamna s-a dus la bucătarie, iar când s-a întors la dumnealui nea Cornel nu mai era în viață. E o mare dramă. Nu îmi găsesc cuvintele. E de necrezut", a declarat Silvian Cristescu pentru Fanatik.

Corneliu Andrei Stroe a fost președinte de onoare și la echipa patronată de Adrian Mititelu, din 2008 și până la dezafilierea din 2011, fiind începând cu august 2013 președinte al Consiliului de Adminstrație al Clubului la CSU Craiova. Corneliu Andrei Stroe a activat timp de mai bine de 30 de ani în structurile de conducere ale Clubului Universitatea Craiova.

Trupul neînsufleţit al preşedintelui de onoare al CS Universitatea Craiova a fost depus, miercuri, la ora 12.00, în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco". Va rămâne pe arena craioveană până joi seară, când va fi dus la capela Bisericii "Hârşu".

Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 12.00, la Cimitirul "Ungureni".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel