Senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu a depus luni, lângă fotoliul ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, o coroană funerară prin care transmitea condoleanțe economiei României.
Scena s-a petrecut după ce Ioana Petrecu a expus punctul de vedere al Guvernului cu privire la reducerea CAS.
Reducerea Contribuției de Asigurări Sociale cu 5% la angajator a fost votată, luni, în plenul Senatului. Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă.
Proiectul va pleca la Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz.
Odată ajunsă la Cotroceni, președintetele Traian Băsescu are obligația să promulge legea, pe care a retrimis-o la Parlament pe motiv că măsura reducerii CAS este nesustenabilă.
Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, s-a arătat luni deranjată că reducerea CAS a devenit subiectul unei polemici politice.
"Eu, MFP și acest proiect de lege am primit o mulțime de critici. Va mărturisesc că, dacă aceste critici m-ar fi vizat numai pe mine ca ministru, nu aș fi considerat că este o problemă. În schimb, m-a deranjat foarte mult că o măsură fiscală foarte bună, care este pro-business, pro-dezvoltare, a devenit o polemică politică", a afirmat oficialul MFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu