Corona Braşov a câştigat Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, după ce a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 7-1 (1-0, 4-0, 2-1), vineri seara, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.
Corona a obţinut titlul cu scorul de 2-1 la general, după 4-6 în primul meci, de la Braşov, 9-3 la Otopeni şi 7-1 la Braşov.
Kevin Domingue (2), Chase Schaber, Pavlo Borisenko, Radim Valchar, Sullivan Sills şi Andrei Vasile au marcat pentru lupi, golul Stelei fiind reuşit de Aleksandr Vasilev.
Corona a câştigat al cincilea său titlu naţional, după cele din 2014, 2017, 2019 şi 2021.
Cluburile SC Miercurea Ciuc şi ACSH Gheorgheni au protestat după ce Comisiei de competiţii din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a decis să renunţe la desfăşurarea fazei play-off a Campionatului Naţional şi să se joace direct finale.
Sistemul competiţional în sezonul 2022-2023 a prevăzut o primă parte în care s-a jucat fiecare cu fiecare, apoi primele trei au fost repartizate în Grupa A, iar următoarele patru în Grupa B.
Iniţial, formatul prevedea ca formaţiile din Grupa A şi câştigătoarea Grupei B să joace un play-off, la finalul căruia primele două echipe se luptau pentru titlu, iar celelalte două pentru medaliile de bronz, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu