CORONAVIRUS 23 septembrie. CIFRE ENORME: Bilanțul infectărilor, NOU RECORD

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Grupul de Comunicare Strategică anunță numărul românilor infectați cu coronavirus. Informațiile sunt date publicității miercuri, 23 septembrie 2020.

Alegeri prezidentiale 2024

Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 93.558 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 681 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

VEZI ȘI DISTRIBUIREA PE JUDEȚE

În intervalul 22.09.2020 (10:00) – 23.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (35 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București. 

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.061. Dintre acestea, 498 sunt internate la ATI 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.379 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 201 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 septembrie.

Pe teritoriul României, 8.917  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.959 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.442 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.011 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 543 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 511 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.024 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel