Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunţat ce măsuri au fost decise la nivelul capitalei în contextul coronavirusului.
"În acest moment, nu a fost luată nicio hotărâre. Am vorbit doar despre modul în care fiecare entitate trebuie să acţioneze în situaţia dată. Se vizează modul de lucru pentru fiecare entitate în situaţia în care ar apărea noi cazuri de coronavirus. Orice activitate publică cu mai mult de 1000 de persoane va fi anulată de drept, restul urmând să fie analizate. Fiecare unitate va trebui să transmită un email către DSP, iar DSP are o matrice prin care încadrează scorul de risc al unităţii şi dispune dacă evenimentul se va ţine sau nu. Sunt măsuri preventive, ele nu trebuie înţelese greşit. Ne bucurăm pe această cale de faptul că majoritatea agenţilor economici au început să se informeze şi să se conformeze", a transmis Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.
"Aşa cum a anunţat primarul general, măsurile luate de STB au constat într-o dezinfectare la cap de linie a mijloacelor de transport, precum şi distribuirea de măşti de protecţie, când se cer. S-a dispus suplimentarea numărului de autobuze, ca să fie limitată aglomeraţia", a mai spus viceprimarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News