Coronavirus, când se va termina totul? Iată ce cred românii! Studiu de ultim moment

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un nou studiu arată ce cred românii despre finalul pandemiei. Iată rezultatele de ultim moment și ce se va întâmpla. 

Românii au redevenit optimiști și cred că vom scăpa de pandemia de coronavirus până la finele anului, relevă un barometru de opinie Frames & Hygienium publicat miercuri.

După starea de urgență, românii au redevenit optimiști și cred că vom scăpa de pandemia de coronavirus până la finele anului. 92% dintre ei au fost afectați într-un fel sau altul de această perioadă și cred că cele mai eficiente măsuri antivirus sunt reprezentate de folosirea măștii de protecție și a gelurilor dezinfectante. Sunt principalele concluzii ale unui barometru de opinie comandat de Hygienium și realizat de compania de consultanță Frames, citează Mediafax.

Ce arată datele studiului

Potrivit datelor barometrului, realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie, pe un eșantion de peste 2500 de persoane, 92% dintre cei chestionați au declarat că au fost afectați în mare măsură de pandemie, mai ales de restricțiile impuse de autorități. Numai 6% nu au fost afectați, iar 2% nu au răspuns. Întrebați cum s-au protejat în această perioadă, cei mai mulți au indicat folosirea măștii sanitare, pe care, de altfel, 47% o consideră cea mai eficientă măsură împotriva COVID-19.

Dincolo de informațiile alarmante prezentate în spațiul public, românii sunt, în general, optimiști în privința evoluției pandemiei. Dovadă că cei mai mulți (67%) par a fi foarte convinși că vom scăpa de coronavirus până la sfârșitul anului 2020, în timp ce numai 22% dintre cei chestionați cred că pandemia va dura mai mult timp.

Ce va asigura sfârșitul pandemiei

61% dintre respondenții chestionarului realizat de Frames, la comanda Hygienium, consideră că sfârșitul pandemiei va fi asigurat de un vaccin, 22% consideră că imunizarea de masă va juca un rol important în această evoluție, iar 12% estimează că tehnologia și măsurile de siguranță și securitate vor fi decisive în acest demers.

Barometrul de opinie a fost realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2020, online și prin telefon, pe un eșantion de peste 2500 de persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 70 de ani, reprezentativ din punct de vedere geografic, la nivel național. Principalele atribute ale focus-group-ului: persoane active, angajați, manageri, antreprenori, cu studii medii (43%) și superioare (57%), participanți activi la viața socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel