Profesorul Alexandru Rafila este surprins de un fenomen care se întâmplă de patru zile în România legat de coronavirus.
Deși străzile sunt din ce în ce mai aglomerate, numărul de infectări a scăzut în România. Acest lucru a fost remarcat de profesorul Alexandru Rafila. Nu există o explicație.
'Sunt bucuros că s-a întâmplat un fenomen, nu știu încă de ce, și anume faptul că de patru zile suntem într-o scădere sensibilă a numărului de cazuri de Covid-19. Nu am avut niciodată patru zile la rând cu o cifră de infectări de aproximativ 200 de cazuri zilnic. Să vedem dacă este o întâmplare sau acest trend se menține și suntem într-o perioadă de scădere a infecției.' a spus Rafila.
'Sunt oarecum surprins de această evoluție pentru că știm bine, în ultima perioadă, lumea a fost mai prezentă pe stradă. Se vede acest lucru și în trafic! Practic, nu putem vorbi despre o diminuare a activității oamenilor, ci, dimpotrivă despre o creștere. Sunt curios ce se va întâmpla în perioada următoare.' a explicat Alexandru Rafila, într-o intervenție la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu