Organizatorii Festivalului de film de la Cannes au anunţat, după mai multe săptămâni de speculaţii, că ediţia de anul acesta, programată în luna mai, va fi amânată
Cineastul şi activistul american Spike Lee urma să fie prima personalitate de culoare care prezidează juriul prestigiosului festival.
La momentul anunţului privind preşedintele juriului, Lee, în vârstă de 62 de ani, s-a declarat "şocat, fericit, surprins şi mândru în acelaşi timp" de faptul că scrie istorie. Veteranul cineast şi-a prezentat şapte filme în premieră la Cannes, începând cu debutul său, "She's Gotta Have It", care a stârnit vâlvă în 1986, fiind recompensat cu premiul pentru tineret al secţiunii Quinzaine des Realisateurs. Cel mai recent, Lee şi-a prezentat la Cannes filmul "BlacKkKlansman", în 2018.
Thierry Fremaux, directorul festivalului, a anunţat că se încearcă reprogramarea evenimentului în vară, posibil în iunie sau iulie.
"Sunt 100% de acord cu Thierry şi Festivalul de film de la Cannes" a declarat Lee pentru Variety. "Lumea s-a schimbat şi se schimbă zilnic. Oamenii mor, iar preşedintele Franţei a spus, de mai multe ori - parafrazez - 'Suntem în război. Suntem în timpuri similare celor de război'", informează Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu