Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunțat încă o infecție cu noul coronavirus.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, sâmbătă, pe site-ul său oficial, că un al doilea arbitru a fost depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, acesta fiind oprit de la delegări împreună cu ceilalţi membri ai brigăzii sale, scrie Agerpres.
"Federaţia Română de Fotbal anunţă că încă un arbitru a fost depistat pozitiv în urma testărilor efectuate în ultimele zile. Arbitrul depistat pozitiv a fost retras de la delegări împreună cu toată brigada sa şi nu va mai fi delegat în acest final de sezon. De asemenea, colegii săi au intrat în izolare, urmând ca luni să repete testele", se arată pe site-ul citat.
"Lotul pentru Liga I şi Liga a II-a cuprinde 70 de arbitri. Aceştia au efectuat până acum trei teste, de la începutul lunii iunie şi până în prezent. Costurile acestor testări sunt suportate integral de Federaţia Română de Fotbal", mai menţionează FRF.
La 2 iulie, FRF anunţa că în urma testărilor efectuate în ultima perioadă un arbitru de Liga a II-a a fost depistat pozitiv la COVID-19.
În urma testării pozitive a celui de-al doilea arbitru, numărul cazurilor de COVID-19 din fotbalul românesc se ridică la 14. De la reluarea Ligii I, au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi trei la FC Botoşani, medicul echipei şi doi jucători (unul căpitanul Jonathan Rodriguez), ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, la 24 iunie, doi fotbaliştii ai echipei din Liga a II-a Concordia Chiajna, Andrei Marc (27 ani) şi Ionuţ Biceanu (26 ani), au fost testaţi pozitiv. În 2 iulie, FRF a anunţat că 6 angajaţi ai clubului din Liga a II-a Petrolul Ploieşti au fost testaţi pozitiv la coronavirus. La 2 şi 4 iulie au fost depistaţi pozitiv doi arbitri din lotul pentru primele două eşaloane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News