CORONAVIRUS. Israel, măsuri sporite împotriva virusului

Netanyahu: Cer disciplină și responsabilitate
Netanyahu: Cer disciplină și responsabilitate

Guvernul a extins restricțiile asupra populației israeliene, deoarece numărul cazurilor cu coronavirus a crescut la 337. Premierul Benjamin Netanyahu a promis că numărul persoanelor testate pentru această infecție va crește foarte mult în următoarea perioadă, conform Jerusalem Post.

„Am început astăzi să folosim tehnologia digitală care îi detectează pe cei care vin în contact cu pacienții cu coronavirus. Îi vom trimite pe acești oameni în izolare. Ei vor fi în număr mare. Izolarea nu este o recomandare - este obligatorie și o vom aplica fără compromisuri", a declarat Netanyahu, citat de publicația amintită.

De asemenea, el s-a angajat să crească semnificativ numărul de persoane testate pentru coronavirus. Liderul israelian a spus că se așteaptă să fie făcute între 3.000 și 5.000 de teste pe zi, comparând Israelul cu Coreea de Sud, unde 15.000 de oameni sunt testați zilnic.

Primul ministru a mai spus că au fost achiziționate 1.000 de ventilatoare pentru dotarea spitalelor.

„Mă bucur să raportez că, deocamdată, nu a murit niciun israelian. Cer disciplină și responsabilitate. Toate aceste etape nu vă vor ajuta dacă nu există disciplină și responsabilitate din partea dumneavoastră. Pot spune cu tristețe că există mulți dintre voi care încă nu înțeleg nivelul pericolului cu care ne confruntăm. Aceasta nu este o joacă a copiilor, aceasta este o problemă de viață sau de moarte", a adăugat Netanyahu, precizează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel