Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul românilor infectați cu SARS-CoV-2. Informațiile au fost date publicității joi, 12 august.
Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 371 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.08.2021 (10:00) – 12.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Argeș, Constanța și Vaslui. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. Două dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 751. Dintre acestea, 98 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.843.697 de teste RT-PCR și 2.017.447 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.767 de teste RT-PCR (5.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.447 la cerere) și 15.036 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.972 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.164 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 451 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 701 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.573 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News