Compania americană Nvidia a publicat raportul veniturilor pentru anul fiscal 2020.
Compania americană Nvidia a publicat raportul veniturilor pentru anul fiscal 2020, preconizând apoi cât de mult va avea de suferit din cauza noului coronavirus, conform Engadget. Producătorul de chipseturi video a redus previziunile pentru anul fiscal 2021 cu 92 milioane euro (100 milioane dolari) din cauza impactului epidemiei.
Nvidia a renunțat la participarea sa la Congresul Mondial GSM 2020 din pricina epidemiei coronavirusului, iar mai apoi evenimentul a fost anulat cu totul. Acesta nu este singur impact tangibil al virusului asupra industriei, totuși.
Apple a trebuit să închidă toate magazinele din China, dintr-o „abundență de precauție". Și, cum multe alte companii de tehnologie au fabrici în China, producțiile au fost afectate în mod general. Epidemia a rezultat în întârzierea producției și livrării de Nintendo Switch în Japonia.
În restul raportului, Nvidia a subliniat că veniturile sale pentru anul fiscal 2020 au fost de 10,07 miliarde euro, cu 7% mai puțin decât anul trecut. Cu toate acestea, ultimul trimestru al anului trecut a adus 2,87 miliard euro, cu 41% mai mult față de aceeași perioadă a anului anterior. Vânzările au fost pozitive datorită tehnologiei și produselor axate către gaming și interesul gamerilor lumii către AI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu