O țară membră a UE va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP.
Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23.00 GMT) timp de şase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămâne deschise. Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului. Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă, a adăugat Micheal Martin. Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea permisiunea de a se deplasa la serviciu, a spus el. În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi. Şcolile şi creşele vor rămâne deschise deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli, a spus de asemenea premierul irlandez. Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis. Măsurile irlandeze sunt fără îndoială cele mai dure din Europa, dar astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare, a admis premierul. 'Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător', a spus el. Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu