Coronavirus. MAE, recomandări IMPORTANTE pentru călătoriile în străinătate

Coronavirus
Coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite recomandări importante pentru călătoriile în străinătate.

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomadă românilor care călătoresc în străinătate să consulte cu regularitate informațiile de pe pagina de internet a MAE, pentru a fi la curent cu măsurile excepționale luate de state în contextul răspândirii infecției cu coronavirus.

Recomandările MAE

„În contextul răspândirii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau intenționează să călătorească în străinătate să se informeze din timp cu privire la măsurile dispuse de autoritățile din țara de destinație/tranzit în contextul demersurilor de gestionare și limitare a răspândirii infecției cu COVID-19", precizează reprezentanții MAE într-un comunicat emis vineri.

Ministerul reamintește că mai multe state au decretat măsuri cu caracter excepțional, precum interzicerea accesului în zonele afectate, închiderea unor puncte de trecere a frontierei sau instituirea unor perioade obligatorii de carantină / izolare la domiciliu pentru cei care au călătorit recent într-o țară sau regiune unde se înregistrează o largă răspândire a virusului. 

Consultarea cu regularitate a informațiilor

Ca urmare, autoritatea recomandă „cetățenilor români consultarea cu regularitate a informațiilor disponibile pe pagina de internet a MAE în cadrul secțiunilor Alerte de călătorie (http://www.mae.ro/travel-alerts), Informații actualizate - COVID-19 (http://www.mae.ro/node/51759) care sunt actualizate constant, în funcție de evoluții", citează Mediafax.

Potrivit Ministerului de Externe, „date actualizate cu privire la statele afectate de infecția cu COVID-19 (cazuri înregistrate, număr decese, zone afectate) sunt disponibile pe pagina de internet a Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor https://www.ecdc.europa.eu/en/geographical-distribution-2019-ncov-cases"

Solicitarea de asistență consulară 

Autoritatea reamintește cetățenilor români că „pot solicita asistență consulară misiunii diplomatice a României din statul de destinație, iar în cazul în care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, pot apela telefonul de permanență al acesteia".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel