Slovacia și-a închis granițele. În această țară au fost confirmate 16 cazuri de coronavirus.
Publicitate
Slovacia a anunţat joi închiderea frontierelor sale pentru toţi cetăţenii străini, cu excepţia polonezilor, pentru a combate răspândirea noului coronavirus, precum şi închiderea tuturor aeroporturilor internaţionale, a şcolilor, a instituţiilor culturale şi de agrement, informează AFP şi Reuters.
"Niciun cetăţean străin nu va avea voie să intre în Slovacia" începând de vineri dimineaţă, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Peter Lazarov, adăugând că "doar cetăţenilor polonezi li se va permite intrarea în ţară".
Până în prezent, Slovacia a înregistrat 16 cazuri de contaminare cu noul coronavirus.
Potrivit premierului Peter Pellegrini, care a anunţat aceste măsuri, transportul internaţional de mărfuri nu va fi întrerupt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu