Un brăilean suspect de coronavirus după ce s-a întors din Italia nu a respectat procedurile privind izolarea la domiciliu. Acum, el este căutat de poliţişti.
Publicitate
O persoană din Brăila a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că nu a respectat procedurile la revenirea în țară dintr-o zonă afectată de coronavirus. Tot la Brăila, o persoană din conducerea Tribunalului a mers la serviciu, deși se întorsese dintr-o zonă de risc a Italiei.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Brăila, o persoană a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că a încălcat regulile stabilite de autorități în contextul crizei provocate de COVID19.
Autoritățile au refuzat să ofere amănunte despre modul în care au fost încălcate procedurile.
De asemenea, autoritățile locale nu confirmă și nici nu infirmă dacă între persoana amendată cu 10.000 de lei și o reprezentantă a Tribunalului Brăila există o legătură. Cert este că săptămâna trecută, persoana respectivă a fost în concediu în Italia, într-o zonă cu numeroase cazuri confirmate de coronavirus. La revenirea în țară, ea nu a intrat în izolare la domiciliu și a mers la serviciu două zile, până când cineva a reclamat-o la Direcția de Sănătate Publică. Persoana s-a apărat spunând că la intrarea în ţară a fost testată la Aeroportul Otopeni şi nu i s-a comunicat obligaţia de a rămâne izolată la domiciliu. Ulterior, aceasta a intrat în mod voluntar în carantină.
„Confirm informația, persoana a fost în concediu de odihnă în perioada 21-24 februarie și a călătorit în străinătate. Apoi, în zilele de 25 şi 26 februarie, aceasta a fost la serviciu. Pe data de 27 februarie a anunţat că a fost contactată de reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică Brăila şi că i s-a spus să rămână în izolare la domiciliu. Ea și-a informat colegii, a explicat că nu a fost rea intenție. Ea nu a știut că trebuie să rămână la domiciliu, a informat la Otopeni despre locul de unde venea, a fost verificată și nu i s-a spus că trebuie să stea la domiciliu", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, Georgiana Streche.
În paralel, autoritățile fac verificări la locuințele persoanelor aflate în izolare pentru a vedea dacă sunt și alte încălcări ale regulilor stabilite după apariția cazurilor de coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu