Profesorul Mircea Coşea a vorbit despre efectele pe care le-ar putea avea criza provocată de epidemia de coronavirus asupra economiei României.
Profesorul Mircea Coşea a atras atenţia asupra domeniilor economice care vor fi afectate de criza provocată de epidemia de coronavirus, subliniind faptul că autorităţile trebuie să fie foarte atente atunci când decid unele măsuri în acest context.
"E imposibil să nu fie efecte. Chiar dacă suntem o economie mică ne aflăm într-un circuit economic şi toate efectele se răsfrâng şi asupra noastră. După părerea mea sunt două tipuri de efecte: unul este din punctul de vedere al riscurilor pe care le avem; asta înseamnă că va trebui să ne gândim foarte bine ce se întâmplă cu societăţile care lucrează în turismul internaţional, pentru că ele vor avea de pierdut în mod sigur. Turismul va cădea în următoarele luni, poate chiar în tot anul acesta.
În al doilea rând, trebuie să ne gândim ce se întâmplă cu locul pe care noi îl avem în sistemul de creare a unor bunuri globale, cum ar fi automobilele. Noi suntem producători de piese de schimb, de subansamble care ajung la marii producători din Europa Occidentală şi care au dificultăţi mari pentru că cea mai mare parte a producţiei ori se desface în China ori se aprovizionează de acolo. Deci industria auto va avea de suferit", a explicat Mircea Coşea.
"Mai există probleme şi din punctul de vedere al modului în care vom fi alimentaţi de sumele de bani pe care diaspora noastră din Italia şi din alte ţări le trimite în România. Românii de acolo intră in dificultate în mod clar, vor trebui să-şi chivernisească mai bine banii, iar intrările în România vor fi mai mici", a subliniat profesorul Mircea Coşea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu