Andreea Sava, de la Antena 3, prezintă pe blogul personal, regulile de bază ale doctorului Gheorghe Mencinicopschi pentru un trup suplu și sănătos.
Orice celulă a corpului are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător iar fără mișcare aceste mecanism extraordinar, care este corpul uman, va începe să scârțâie. Totul în viață funcționează după principiile fizicii, inclusiv organismul.
Și nu este niciodată prea târziu ca să te apuci de făcut mișcare, chiar dacă n-ai mai făcut demult sau chiar niciodată. Poți începe să te antrenezi acasă, așa am început și eu, după 30 de ani, când am realizat cât de dăunător este sedentarismul. Și dacă am putut eu, poate oricine.
Sunt principalele surse de nutrienți esențiali organismului. Fără aceștia, apar deficiențe care apoi se traduc în boli.
Fructele trebuie mâncate separat de mese, la distanță de măcar o oră și în prima parte a zilei pentru că îngreunează digestia. Nu toate, desigur, dar aici vorbim despre cazul general.
La legume, însă, nu există restricții. Pot fi mâncate oricând, în orice cantități sau combinații. Condiția este să fie consumate crude, așa e cel mai bine, sau făcute pe grătar sau la abur.
Grăsimile trebuie consumate în cantități mici, adică uleiuri și cele de origine animală, cu salate sau legume pentru că lactatele, carnea și preparatele din carne au propriul conținut lor de grăsimi.
Grăsimile, alcoolul și dulciurile au aport caloric mare, mai ales când sunt adaosuri la alimente, de exemplu, grăsimi tartinabile, pentru prajit, maioneze, dulciuri concentrate sau sucuri, mai spune doctor Menci.
Tot profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că stomacul uman nu poate prelucra mai mult de o mâncare concentrată odată. Și orice aliment care nu este fruct sau legumă crudă reprezintă mâncare concentrată. Explicația este că fiecare aliment este digerat diferit și cu viteze diferite, fiindcă enzimele digestive sunt foarte specializate.
Așadar, o greșeală majoră este să consumați mai multe feluri de proteine de origine animală la aceeași masă, carne, ouă sau lactate, de exemplu. În special asocierea carne-lactate, din cauza cazeinei din lactate care, în contact cu sucurile gastrice, va forma un înveliș care va face carnea foarte greu de digerat.
De asemenea, o combinație proastă este între carne și făinoase sau între amidonoase și făinoase.
Nicio dietă extremă, doar pe bază de proteine sau vegetariană de exemplu, nu asigură întregul complex de nutrienți necesar organismului. Una este deficitară în fier, calciu, aminoacizi esențiali, cealaltă în vitamine, unele minerale, fibre, antioxidanți, spune tot profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Așadar trebuie să mâncați de toate cu măsură și după regulile de combinare de mai sus.
Prin prăjire, și cel mai sănătos aliment este încărcat cu grăsimi nesănătoase, ba chiar toxice, în unele cazuri. Plus asocierea cu tot felul de sosuri sau din seria combinațiilor nocive, expuse în tabelul de mai sus.
Ne bombardăm zilnic organismul cu toxine, fie că vorbim despre vicii, alimentație nesănătoase sau doar despre aerul poluat pe care-l respirăm. Așadar, organele responsabile cu digestia și curățarea acestor toxine au și ele nevoie de ajutor din când în când.
Vezi și: Andreea Sava: Cele 5 reguli de bază pentru siluetă fără cură de slăbire sau înfometare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu