Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române ar fi fost trimis pentru mai multe controale la IPJ Ilfov, dar şi la Poliţia Voluntari şi la Poliţia Afumaţi, în cazul azilelor terorii.
Conform surselor România TV, specialiştii IGPR ar avea la dispoziţie câteva zile pentru a face verificări şi pentru a prezenta concluziile. Ba mai mult, încă de luni, 10 iulie, ar fi fost solicitate mai multe documente de la Poliţia din Voluntari.
Am solicitat un punct de vedere oficial de la IGPR în acest sens, însă până la momentul publicării acestui material nu am primit răspuns. Vom reveni cu precizările IGPR, când ne vor fi puse la dispoziţie.
Premierul Marcel Ciolacu a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, că vinovaţii trebuie să plătească.
"Nu am nicio milă pentru ticăloşii care au creat aceste azile ale groazei. Faptul că a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt şi inept. Acesta este adevărul.
Cred că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. La fel, să vedem funcţionari publici complici, care în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloşi.
Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de cei care au jefuit aceste persoane. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat bunurile, casele, pensiile. Complexitatea infracţiunilor depăşeşte imaginaţia noastră. Am stabilit cu ministrul Justiţiei ca soluţionarea acestor cauze să fie o prioritate", a declarat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu