EXCLUSIV  COS Târgoviște, repus în funcţiune. Florin Spătaru: "România este într-o situaţie favorabilă" - Care este obiectivul final la nivel național

Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vorbit despre industria siderurgică din România și a anunțat că a fost repus în funcțiune Combinatul de Oțeluri Speciale de la Târgoviște.

”Oţelul este ca sângele pentru corpul uman în industrie”

"COS Târgoviște a fost repus în funcţiune, ca urmare a deciziei investiționale din partea celor de la Beltrame şi cred că ăsta este un lucru foarte important, pentru că acest oţel special este folosit în multe alte sectoare industriale. Unul dintre sectoarele de care vorbim este industria de apărare. Pe de altă parte, acum câteva ore, m-am întâlnit cu domnul Sanjeev Gupta, proprietarul de la Galaţi, şi am discutat despre programe investiţionale şi paşii pe care ar trebui să îi facem pentru a concretiza acest program investiţional. Am discutat şi despre întreruperea lanțurilor de aprovizionare şi care sunt măsurile pe care ei le-au întreprins pentru a avea acest oţel. Ştiţi cum e? Oţelul este ca sângele pentru corpul uman în industrie. Fără oţel, fără a avea această securitate a aprovizionării pe zona siderurgică, am putea avea mari probleme. România este într-o situaţie favorabilă, din punctul ăsta de vedere, pentru că avem câteva entităţi în care producem", a spus Florin Spătaru, la DCNews TV, în emisiunea la Sud prin Sud-Est. 

Obiectivul final la nivelul României

"Înainte de a veni la dumneavoastră, ne-am întâlnit cu constructorii, să identificăm problemele şi soluţiile. Soluțiile nu vin doar de la Guvern, ci şi din discuţiile pe care le avem şi din acea comunicare pe care o avem cu cei care lucrează acolo pentru a putea identifica ce putem să facem. Am făcut un pas pentru energie. Cu siguranţă vom face paşi în domeniul investiţional. Guvernul are, în 2022, 800 de miliarde de lei, pentru investiţii, pe care vrem să îi ţinem, nu să îi cheltuim pe altceva şi să nu generăm acel factor de multiplicare, pentru că obiectivul final, la nivelul României, îl reprezintă industrializarea României şi asta este perfect posibil", a mai spus ministrul.

Interviul integral, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

200 de noi locuri de muncă

Cu ocazia finalizării achiziției COS Târgoviște, reprezentanţii Beltrame au avut miercuri o întâlnire cu premierul Nicolae-Ionel Ciucă. În cadrul întâlnirii compania italiană a prezentat planurile de investiţii majore în retehnologizare, pentru producerea de oţeluri speciale în condiţii de protejare a mediului.

Aceste investiţii vor genera încă din prima etapă 200 de noi locuri de muncă, până la finalizarea planurilor de dezvoltare fiind crea în total peste 1.000 de locuri de muncă, potrivit publicației Ziarul Financiar.

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel