Cosmic Crisp, noul soi de măr în care s-au investit milioane de dolari şi care promite a fi un succes mondial

Atunci când auzi că o nouă varietate de măr este lansată cu o campanie de marketing de mai multe milioane de dolari, este posibil să te întrebi dacă ai auzit bine sau dacă, de fapt, nu este vorba despre un nou iPhone de la Apple, compania ce are ca siglă acest fruct. Dar nu. Este vorba chiar despre un măr care va ajunge în rafturile supermarketurilor americane la începutul lui 2020, relatează BBC Mundo. 

Cosmic Crisp a fost produs în SUA, iar susţinătorii săi sunt convinşi că va deveni un nou succes mondial. 'Stelele s-au aliniat în cazul acestui măr', a declarat, pentru BBC, Kathryn Grandy, directorul de marketing al companiei americane de fructe Proprietary Variety Management (PVM), responsabilă cu lansarea de 10 milioane de dolari a noului soi de mere. Crisp este o încrucişare între două soiuri de mere care deja există pe piaţă, Honeycrisp şi Enterprise, şi unii îl descriu drept 'Sfântul Graal' al merelor. Se spune că este dulce, crocant şi zemos. Dar, mai important decât asta este faptul că poate fi conservat proaspăt peste un an, în condiţii de frig.

'Cosmic Crisp îşi menţine calităţile dacă se păstrează la rece, între 10 şi 12 luni', spune Kate Evans, care a condus programul de producere a merelor la Departamentul de Horticultură al Universităţii de Stat din Washington, SUA. Se poate gândi că totul sună exagerat, dar sute de producători de mere din statul unde a fost creat Crisp au pariat 40 de milioane de dolari pe ceea ce va deveni un succes. Istoria acestui soi datează din 1997, când a început programul privind producţia acestuia, la Universitatea din Washington. Ideea era dezvoltarea unei noi varietăţi pentru a-i ajuta pe producătorii de mere din statul respectiv, care pe atunci se confruntau cu probleme. Washington era cel mai mare producător de mere din SUA, dar a înregistrat o scădere constantă a vânzărilor celor două soiuri ale sale cel mai răspândite, respectiv Golden Delicious şi Red Delicious.

Această reducere a fost cazată de faptul că majoritatea consumatorilor preferau alte varietăţi, care îşi păstrau dulceaţa şi prospeţimea mai mult timp, precum Pink Lady şi Royal Gala. Iniţial cunoscut drept WA 38, Cosmic Crisp şi-a primit partea 'cosmică' a numelui deoarece se spune că picăţele albe de pe coaja sa roşu închis se aseamănă cu stelele pe cerul serii. Denumire a fost înregistrată de Universitate. Disponibil pentru prima dată pentru plantare comercială în 2017, producătorii de mere din Washington au auzit atunci vorbindu-se despre cât de bună se presupunea a fi noua varietate de măr. Astfel că cererea pentru Crisp a fost atât de mare încât agricultorii au trebuit să participe la o loterie pentru a putea obţine primele seminţe. Selecţia a fost făcută de un program informatic.

După aceasta, vânzările de seminţe au explodat. În prezent, peste 12 milioane de pomi Crisp cresc în Washington, pe o suprafaţă de 12.000 de acri (circa cinci milioane de hectare). Cu primele mere deja în rafturile magazinelor, se estimează că schema gigant de plantare, despre care se spune că este cea mai mare şi mai rapidă din istoria mondială a merelor, a costat producătorii în total 30 de milioane de dolari.

Campania de marketing de 10 milioane de dolari include şi publicitate online. În schimbul încrederii, agricultorilor din Washington li s-a dat drept exclusiv pentru cultivarea şi vânzarea Crisp în toată lumea până în 2027. Şi, cum se comercializează drept un soi premium, preţul este pe măsură. Primele mere sunt acum de vânzare în SUA la 5 dolari 454 de grame, mai mult decât triplu faţă de soiurile standard. Pentru fiecare ladă de 18 kilograme vândută, o redevenţă de 4,75% se împarte între Universitatea de stat din Washington şi partenerul său comercial, PVM. Se estimează că vor fi livrate peste 46.000 de lăzi de 18 kilograme înainte de finele anului şi se va ajunge la două milioane în 2020 şi 5,6 milioane în 2021. Mărul are inclusiv un slogan înregistrat' 'Imaginaţi-vă posibilităţile'.

'Viteza cu care Cosmic Crisp va fi pregătit să intre pe piaţa americană în următorii cinci sau opt ani nu are precedent', a spus pentru BBC James Luby, profesor de ştiinţe horticole la Universitatea din Minnesota-Twin Cities. Dar, are nevoie lumea de alt soi de măr, cu Pink Lady, Macintosh, Jazz, Gala şi alte varietăţi aglomerând depozitele? 'Ceea ce diferenţiază merele de alte fructe este faptul că asociem un nume şi o marcă de o experienţă alimentară particulară', afirmă profesorul Evans. Bradley Rickard, profesor de economie la Universitatea din Cornell, New York, are încredere că Crisp poate 'scutura' o industrie care, dă el asigurări, are nevoie de o schimbare. 'Dacă se analizează consumul de mere din ultimii 30 de ani din SUA, totul este plan. Şi marjele de profit sunt limitate', a subliniat profesorul Rickard, expert în sectoarele agricol şi alimentar. 'Cosmic Crisp ar putea creşte consumul de mere pe cap de locuitor în SUA', a menţionat acesta. Revenind la Washington, West Mathison, director al Stemilt Growers, cultivă Crisps.

El spune că un aspect negativ al noului soi ar fi acela că ar putea divide comunitatea producătorilor de mere din SUA. 'Dacă agricultorii investesc în noi tipuri de mere sprijinite de planuri de comercializare eficiente, le merge fantastic. Dar, dacă producătorii se bazează pe mărcile de care consumatorii se îndepărtează, atunci marjele de profit sunt reduse şi, uneori, negative', semnalează Mathinson. Profesorul Evans este însă entuziasmat de lansarea comercială a Crisp, atât de mult încât face o analogie cu compania Apple. 'N-aş spune că este precum lansarea primului iPhone, ci mai bine decât cea a ultimului iPhone, ultimul model', conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel