Cosmina Păsărin este foarte mulțumită cu relația pe care o are cu iubitul ei și nu vede altarul ca pe un punct de oficializare a iubirii sale.
Cosmina Păsărin nu se gândește la căsătorie, chiar dacă ar spune unii că este vremea să se ”așeze la casa ei”. Explicație vedetei intrată în atenția publicului după emisiunea ”Vara Ispitelor” de acum două decenii este una foarte simplă, aceea că nu este construită pentru asta, că preferă o relație stabilă, chiar dacă nu este oficializată.
”Eu nu sunt o persoană care s-a gândit la acest aspect sau la această etapă a vieții (n.r. la căsătorie) de-a lungul timpului. De ce? Nu știu să îți spun. Pur și simplu cred că așa sunt construită.
Nu am făcut un scop din asta, nu a reprezentat o miză pentru mine, nu am vrut să fac neapărat acest pas și tocmai de aceea, acum cu atât mai mult sunt mai liniștită din punctul ăsta de vedere, pentru că nu e ceva ce simt că trebuia să fac și nu am făcut”, a declarat Cosmina Păsărin pentru Antena Stars, citată de România TV.
”E ok așa, adică e perfect în regulă. (…) A nu se înțelege că eu am o problemă în general cu căsătoria.
Ba chiar sunt și momente când mă emoționez dacă, de exemplu, văd tineri căsătoriți sau văd imagini de la nunta cuiva, dar nu e ceva ce mi-am dorit neapărat să trăiesc, adică în interior, pur și simplu, nu am acea trăire.
Și da, este important de precizat că mai degrabă ai un parteneriat solid, o relație care funcționează oricum, indiferent de aceste detalii decât să nu lași timp cunoașterii atât cât ar trebui și să faci repede acești pași pentru că trebuie.
Adică mai degrabă ai un partener cu care te înțelegi sau o parteneră cu care te înțelegi, cu care rezonezi, cu care ești compatibil”, a mai spus Cosmina Păsărin.
De altfel, atitudinea vedetei este una bună, în ciuda ideilor preconcepute cu care am fost educați. Sunt alte lucruri care pot cântări mai mult decât o hârtie care certifică o stare.
Citește și: Ce gest romantic a făcut Selly pentru Smaranda la aniversarea a 5 ani de relație
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu