Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a transmis, marţi, după ce DNA a anunţat inculparea acestuia în dosarul privind numirea unui consilier al său în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte 'Titel Popovici', că are încredere în justiţie şi va fi la dispoziţia organelor de anchetă pentru că nu are nimic de ascuns.
'Am deplină încredere că justiţia îşi va face datoria şi voi fi la dispoziţia organelor de cercetare pe tot parcursul anchetei pentru că nu am nimic de ascuns, ştiu că am acţionat respectând legea. Activitatea administrativă îşi urmează cursul firesc, după cum se vede. Tocmai am semnat contractul de finanţare şi contractul de execuţie a lucrărilor pentru extinderea Aeroportului Iaşi.', a spus Costel Alexe.
'Am depus proiectul de reabilitare a clădirii filarmonicii cu finanţare prin PNRR, am deschis programul judeţean de dezvoltare economico-socială Iaşi, finanţăm modernizarea toaletelor din şcolile judeţului, avem lucrări în execuţie pe infrastructură rutieră, spitale, parcul industrial şi proiecte culturale. Am o activitate intensă la Consiliul Judeţean, iar în ceea ce mă priveşte, mă voi ocupa cu toată dedicarea de proiectele judeţului, ca şi până acum. Prioritatea mea este să ducem la îndeplinire programul de guvernare locală votat de ieşeni', a transmis Costel Alexe.
El a fost pus sub inculpare de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui consilier al său, Vlad Baba, în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte 'Titel Popovici'. În acest dosar se desfăşoară cercetări în legătură cu modalitatea în care Vlad Baba a fost numit manager în condiţiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, procurorii de la Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Costel Alexe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi faţă de Radu-Gabriel Apetrei, şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de Vlad Baba, consilier la cabinetul preşedintelui CJ Iaşi, detaşat ca manager interimar al Şcolii Populare de Arte 'Titel Popovici', pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Faţă de Baba, arată DNA, s-a extins urmărirea penală şi pentru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, toate sub forma instigării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu