A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la stația de transfer de la Târgu Bujor, în cadrul amplei investiții de management al deșeurilor din județul Galați, precizează Costel Fotea, președintele PSD al CJ Galați.
"Stația de transfer va fi realizată cu respectarea celor mai noi norme de mediu și va fi dotată cu toate echipamentele necesare, inclusiv containere de mari dimensiuni și camioane de transport.
În acest moment, sunt în plină desfășurare lucrările de amenajare a depozitului de deșeuri menajere de la Valea Mărului. Una din cele două subcelule este deja finalizată, iar cea de-a doua este mai bine de jumătate realizată. În plus, constructorul a demarat lucrările și la stația de sortare de la Valea Mărului.
De asemenea, se lucrează și la închiderea depozitului neconform de la Rateș (Tecuci). Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi are o valoarea totală de peste 480 de milioane de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020", scrie președintele CJ Galați pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News