Pe măsură ce fermierii din Europa și din întreaga lume se confruntă cu creșterea costului îngrășămintelor, cercetătorii sugerează că o soluție ar putea fi ceea ce oamenii aruncă toaleta.
O lucrare revizuită de oameni de știință din Europa, publicată luni în jurnalul Frontiers in Environmental Science, a constatat că îngrășământul obținut din fecale și urină umană este sigur de utilizat și că numai cantități extrem de mici de substanțe chimice din medicamente sau droguri, ar putea rezulta în plantele cultivate astfel, potrivit Bloomberg.
În ceea ce privește siguranța, cercetătorii au analizat deșeurile umane pentru 310 de substanțe chimice nocive și au descoperit că doar 6,5% dintre acestea erau peste limita de detectare și la concentrații scăzute.
”În general, riscul pentru sănătatea umană al compușilor farmaceutici care intră în sistemul alimentar prin utilizarea compostului fecal pare scăzut”, au concluzionat autorii.
Deși au detectat două produse farmaceutice în părți comestibile de varză, analgezicul ibuprofen și medicamentul anticonvulsivant carbamazepină, concentrațiile au fost semnificativ scăzute. Aceasta înseamnă că mai mult de jumătate de milion de capete de varză ar trebui consumate pentru a acumula o doză echivalentă cu o pastilă de carbamazepină, au spus ei.
Creșterea costurilor îngrășămintelor după invazia rusă a determinat deja unii fermieri să apeleze la gunoiul de proveniență animală și chiar la ape uzate umane, pentru a înlocui nutrienții sintetici pentru culturi, dar aceste alternative nu se dovediseră atât de eficiente.
Acest studiu, totuși, sugerează că unele produse procesate din deșeuri umane se pot apropia de eficiența alternativelor artificiale.
”Dacă sunt pregătite corect și controlate, până la 25% din îngrășămintele minerale sintetice convenționale din Germania ar putea fi înlocuite cu îngrășămintele de reciclare din urina și fecalele umane”, a spus autorul principal, Ariane Krause.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu