Costurile de refinanțare. Teodorovici va discuta cu băncile

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, vineri, la Dâmboviţa, că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţii băncilor pentru a găsi o modalitate de a scădea sau chiar de a elimina costurile de refinanţare a creditelor aflate în derulare.

"Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu Asociaţia Română a Băncilor, pentru a vedea care sunt primele efecte ale OUG 19/2019, acest nou indice de referinţă, şi să vedem exact cum putem să acţionăm şi pe zona contractelor în derulare. În zona cererilor de refinanţare, să analizăm să vedem dacă putem să eliminăm anumite costuri pe care românii le au la momentul refinanţării şi aici mă refer la costuri legate de cadastru, la cele notariale, adică cheltuieli şi de partea statului, şi de partea băncilor şi să găsim un numitor comun pentru ca românii să plătească mai puţin sau deloc atunci când vor face refinanţarea creditelor în derulare", a spus ministrul.

Când jurnaliştii i-au menţionat că unele bănci şi-au majorat deja marjele, după apariţia noului indice de referinţă, mai mic decât ROBOR-ul, Teodorovici a răspuns că acestea trebuie să fie un partener pentru români, persoane fizice şi persoane juridice şi că este "foarte curios dacă băncile au înţeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an".

"Eu am un mesaj foarte clar. Acum se poate vedea dacă băncile cu adevărat vor să fie un partener pentru români, persoane fizice şi persoane juridice. Şi sunt foarte curios dacă băncile au înţeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an. Sper să fi înţeles", a susţinut ministrul de resort.

Teodorovici: Băncile pot acoperi costurile suplimentare

Totodată, referitor la declaraţiile reprezentanţilor Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit cărora dobânzile sunt direct proporţionale cu inflaţia, iar acest indicator a fost în creştere în ultimii ani, ministrul a afirmat că băncile pot acoperi respectivele costuri suplimentare.

"Sunt convins că băncile au suficiente resurse pentru a acoperi şi aceste posibile costuri. Repet: băncile, în percepţia mea, dacă doresc să fie cu adevărat un partener în economia din România, au şi un stimulent legal să facă acest lucru, trebuie să finanţeze, să o facă la un cost rezonabil, să spunem, fie că vorbim de business, fie că vorbim de persoane fizice. Ştiţi foarte bine că acesta a fost şi scopul ordonanţei noastre, de a stimula finanţarea reală a economiei", a susţinut oficialul guvernamental.

Noul indice, aplicat și Programului Prima Casă

Teodorovici a subliniat că noul indice de referinţă se va aplica şi Programului Prima Casă. "Va fi posibil, cu prevederi legale în acest sens", a arătat acesta, fără a oferi însă detalii.

Joi, Banca Naţională a României (BNR) a publicat noul indice referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Vezi și: Teodorovici, nemulțumit de ANAF: Stăm până vom fi schimbați!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel