Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Parlamentului analizarea atentă a propunerii de modificare legislativă care ar acorda noi drepturi firmelor de ridesharing, în defavoarea taximetriştilor, potrivit unui comunicat al organizaţiei.
COTAR susţine că o lege a Transporturilor întârzie să apară, de peste opt ani, timp în care au funcţionat foarte bine acţiunile de lobby ale companiilor de ridesharing, astfel încât şi-au făcut o lege specială şi nu au fost sancţionate, deşi au circulat patru ani în ilegalitate. O nouă modificare legislativă le-ar putea da acum dreptul să circule şi cu vehicule 8+1, pe care firmele de taxi nu le pot folosi.
Modificarea a fost introdusă pe listă specială, în regim de urgenţă, chiar în această perioadă foarte agitată, când există riscul să se voteze în Parlament, deşi încalcă flagrant Legea concurenţei.
'Vedem cum în continuare întârzie să apară o lege a Transporturilor, dar se face lobby pentru introducerea unor noi prevederi care să elimine de pe piaţă firmele de taxi, pentru a le face loc celor de ridesharing. Acum s-a introdus o nouă propunere de modificare a articolului 19 din OUG nr. 49 din 25 iunie 2019, privind activităţile de transport alternativ, prin care doar acestea vor avea dreptul să transporte călători, în regim de taxi, cu vehicule 8+1. Parlamentarii ar trebui să se gândească la bugetul statului şi la siguranţa călătorilor, înainte de a vota această modificare, pentru că deja au votat două legi diferite pentru acelaşi tip de activitate, pentru a le facilita firmelor de ridesharing accesul pe piaţa din România', a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Transportatorii autorizaţi din România vor să li se explice cum este posibil ca după 4 ani în care s-a tolerat încălcarea legislaţiei în vigoare de către firmele de ridesharing, li s-a fabricat apoi o lege specială celor care au practicat pirateria, li s-a stabilit şi o perioadă de 4 luni pentru a se putea supune noii legi, apoi perioada s-a prelungit cu încă 4 luni, doar pentru a nu se constata că aceştia încălcau în continuare legea, iar astăzi se introduce pe listă specială o nouă modificare, pentru a li se da noi drepturi. COTAR menţionează că deja s-a trecut la nivelul următor, către intruziunea pe piaţa autocarelor şi a microbuzelor, după ce OUG a fost modificată de parlamentari 'interesaţi', astfel încât se poate face ridesharing şi cu autovehiculele care au mai mult de cinci locuri. O altă modificare a legii prevede ca şoferii să poată lucra cu oricâte aplicaţii vor. COTAR susţine că acesta este 'o bătaie de joc la adresa transportatorilor autorizaţi'.
'Deja era clar pentru noi, după ce s-a introdus în lege şi transportul alternativ pentru maşini cu 7-8 locuri, că se încearcă distrugerea transportatorilor din România, în favoarea unor firme aduse în ţară. Sperăm că parlamentarii nu vor vota noua modificare, mai ales după ce Ministerul Transporturilor a dat aviz negativ, luni, 29 iunie 2020, propunerii care a venit din partea unor deputaţi. Îi rugăm pe parlamentari să susţină firmele plătitoare de taxe şi impozite. Luând în considerare faptul că legislaţia în vigoare nu permite circulaţia taxiurilor sau a autocarelor neautorizate şi nelicenţiate, dar se permite circulaţia în aceste condiţii pentru firmele care fac ridesharing, cerem respectarea principiilor concurenţei şi garantarea egalităţii în faţa legii, pentru toţi cetăţenii şi pentru toate companiile care activează în România', a mai declarat preşedintele COTAR, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu