EXCLUSIV  Cotizaţie FSLI, mod încasare. Marius Pieleanu: Găselniţă care sigur nu este conformă cu legea

Marius Pieleanu
Marius Pieleanu

Profesorul şi sociologul Marius Pieleanu lansează o întrebare cheie către conducerea FSLI, dar şi către ministrul Educaţiei, cu privire la modul în care sunt colectate cotizaţiile de la membrii de sindicat.

Profesorul şi sociologul Marius Pieleanu lansează, prin intermediul DC News, o întrebare oficială către conducerea FSLI (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ). Marius Pieleanu ridică o problemă care persistă de foarte multă vreme dar pe care, după cum se pare, nimeni nu are de gând să o reglementeze: şi anume modul de colectare de către FSLI a cotizaţiei de la membrii de sindicat.

"De ce cotizaţia de membru se colectează prin intermediul instituţiei de învăţământ unde lucrează membrul de sindicat respectiv şi nu se colectează, aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată, direct de la membri de către sindicat? Cu alte cuvinte, direcţiile economice şi contabilitatea unităţilor de învăţământ prestează o muncă suplimentară pentru sindicat fără ca aceasta să fie prinsă în fişa postului şi remunerată ca atare. Oare ministrul Educaţiei ştie de această găselniţă a sindicatului care sigur nu este conformă cu legea?", întreabă sociologul Marius Pieleanu.

Vezi şi: Marius Pieleanu, atac la sindicate. Anton Hadăr, replică

Meditaţiile scoase din zona "muncii la negru"

Într-o altă ordine de idei, dar tot referitor la domeniu educaţiei, e de subliniat faptul că, potrivit unui studiu realizat de către Avangarde, 85% dintre persoanele intervievate declară că meditaţiile ar trebui fiscalizate. Concret, părinţii care-şi duc copiii la meditaţie ar prefera ca banii pe care îi achită pe orele de studiu să fie fiscalizate, iar această activitate să fie scoasă din zona "muncii la negru". Adică cei care prestează această activitate să îşi facă un PFA şi să declare acei bani, astfel încât aceştia să fie fiscalizaţi. Care este poziţia FSLI referitor la această propunere?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel