Clubul Sportiv al Armatei a anunțat că va scoate la licitație marca Steaua, iar primul cumpărător și-a anunțat deja intenția de a achiziționa marca pierdută în instanță de Gigi Becali.
Compania producătoare de vinuri Cotnari a anunțat, miercuri, că doreşte să achiziţioneze marca Steaua, aflată în prezent în posesia CSA, în urma prin unei decizii irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cotnari îşi motivează intenţia de a cumpăra marca Steaua prin faptul că nu doreşte ca aceasta să îşi piardă din valoare ca urmare a disputei dintre CSA şi echipa lui Gigi Becali.
"Luând la cunoştinţă din presă despre vânzarea mărcii Steaua şi fiind interesată de cele mai importante simboluri cu valoare naţională, compania Cotnari îşi manifestă interesul de a achiziţiona această marcă. Compania Cotnari nu doreşte ca acest simbol naţional să-şi piardă din valoare în urma acestei dispute. De aceea, aflată în plină campanie de comunicare «Cotnari - Unic Românesc», compania a decis preluarea mărcii Steaua", a transmis compania printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Producătorul de vinuri susţine că sigla va fi amplasată în Sala Ştefan cel Mare a companiei, alături de alte simboluri naţionale, "fiind destinată să perpetueze amintirea singurei echipe din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni".
ÎCCJ a anulat, pe 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de gruparea de fotbal deţinută de Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu