Președintele Klaus Iohannis ar urma să facă declarații despre condamnarea premierului Florin Cîțu din anul 2000.
Potrivit unor surse DC News, președintele României ar urma să iasă în cursul zilei de astăzi cu declarații despre informațiile apărute în spațiul public referitoare la premierul Florin Cîțu.
Sărind în în apărarea fiului, tatăl premierului, Vasile Cîțu, a declarat următoarele, în exclusivitate pentru FANATIK: ”Suntem oameni serioși sau ce? S-a întâmplat acum 20 de ani (n.r. arestarea lui Florin Cîțu), hai să fim serioși! Se știu ei, cei care scot asemenea informații pe piață, sunt penibili, ca să zic așa.. Dacă au ajuns să se preteze la asemenea lucruri, e grav.”
Părintele premierului a detaliat apoi: ”Eu nu știam ce a declarat Florin, m-a sunat o verișoară să îmi spună, că eu nu mă uit la televizor, că nu am la ce să mă uit”.
Despre incidentul petrecut în America, Vasile Cîțu a punctat: ”Când era în America țineam legătura la telefon și parcă nu ne-a zis atunci direct de problema asta, probabil ca să ne protejeze pe noi, părinții” (citește continuarea AICI).
Un document din martie 2000 indică că actualul premier Florin Vasile Cîțu ar fi fost încarcerat 2 zile în SUA. Pentru condus sub influența alcoolului sau drogurilor/legislația americană nu face diferență între ele.
Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, Florin Vasile Cîțu ar fi fost reținut 2 zile în anul 2000 și a primit și o amendă de 1000 de dolari americani. Decizia este a unui judecător american și Cîțu și-a recunoscut fapta, scrie Flux24.
Arestarea acolo este, de fapt, luare în custodie, adică stai în arest până decide un judecător care, într-un final, îți poate da o amendă (citește mai mult AICI).
La scurt timp după apariția informației în spațiul public, premierul Florin Cîțu și-a recunoscut fapta și a spus că regretă cele întâmplate:
”Da, acum 20 de ani, a fost vorba de o conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă. O amendă foarte mare. Nu este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. E interesant că apare această informație acum, în competiția internă din PNL”, a zis Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News