Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, consideră că selecţionata de fotbal care va reprezenta România la Jocurile Olimpice a picat în cea mai accesibilă grupă a turneului, câştigarea unei medalii olimpice depinzând foarte mult de forma de moment a jucătorilor.
"Depinde de fiecare sportiv în parte, depinde de cei care gestionează echipele, de cei care îi conduc pe sportivi. Să meargă acolo în primul rând pregătiţi, competiţia este deschisă. Suntem în cea mai accesibilă grupă, trebuie să recunoaştem, nu ne puteam dori mai mult. Am vorbit la telefon şi cu preşedintele Burleanu şi l-am felicitat pentru această tragere la sorţi, şansele sunt în favoarea noastră, depinde cum le materializăm printr-o calificare din grupe şi după aceea depinde de forma pe care sportivii o vor avea la Tokyo", a declarat Covaliu, la Izvorani, înaintea Adunării Generale a COSR.
El a afirmat că a discutat cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, despre afirmaţiile unor conducători ai cluburilor din Liga I, conform cărora nu le vor permite fotbaliştilor să participe la JO, precizând că odată cu câştigarea unei medalii olimpice, cota jucătorilor ar creşte foarte mult: "Sunt aceste declaraţii, aceste scenarii... Preşedintele Burleanu mi-a spus ieri că va lua legătura cu aceşti conducători din fotbal. Eu cred că aşa cum Neymar sau alţi jucători exponenţiali din lumea fotbalului găsesc timp şi îşi doresc să ajungă la Jocurile Olimpice, este o onoare şi pentru conducătorii de fotbal din România să aibă sportivi care au posibilitatea să câştige o medalie la Jocurile Olimpice pentru România şi pentru clubul pe care îl reprezintă. Până la urmă, le va creşte cota exponenţial", a mai spus Covaliu citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu