Covasna cere Uniunii Europene sprijinirea Ținutului Secuiesc

Consiliul Județean Covasna a făcut o cerere de intervenție pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Solicită sprijinirea Ținutului Secuiesc. 

Potrivit unui comunicat de presă, "juriștii Consiliului Județean Covasna au expediat Cererea de intervenție adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene — a anunțat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna. După cum este cunoscut, în ședința ordinară pe luna aprilie, plenul Consiliului Județean Covasna a aprobat proiectul de inițiativă privind reprezentarea județului Covasna de către președintele CJ, în procesul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene inițiat pentru înregistrarea inițiativei cetățenești intitulată 'Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și sustenabilitatea culturilor regionale', adică pentru viitorul Ținutului Secuiesc". 

Scopul acțiunii este de a garanta "drepturile minorităților lingvistice autohtone să fie dezbătută de Comisia Europeană care a refuzat mai devreme să o înregistreze, pe motiv că aceasta depășește competența Comisiei Europene". 

VEZI și: Două proiecte pentru AUTONOMIA Ținutului Secuiesc, în dezbatere publică

"Consider rezonabil ca Uniunea Europeană să se ocupe de corelațiile dintre minorități și regiuni. Evident, există o serie de țări în care această problematică este incomodă. Totuși, în Uniunea Europeană există numeroase regiuni cu caracteristici specifice. Consider important determinarea statutului acestora. O astfel de recomandare ar putea fi relevantă din punctul de vedere al Ținutului Secuiesc, pentru că avem nu numai pretenții economice, dar și unele culturale specifice", a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel