Noi cazuri de pestă porcină africană au fost descoperite în ultimele zile în zona Baraolt, boala fiind confirmată la trei mistreţi găsiţi morţi în pădure, au anunţat, luni, Prefectura şi Direcţia Sanitar-Veterinară Covasna.
De asemenea, există suspiciuni de pestă porcină la alte trei cadavre de porci mistreţi, în aceste cazuri fiind aşteptate rezultatele analizelor de la laborator.
Cazurile au apărut la nici două săptămâni de la confirmarea existenţei pestei porcine într-o exploataţie de porci Mangaliţa din localitatea Aita Mare.
Pentru prevenirea extinderii bolii, autorităţile au dispus o serie de măsuri, printre care lichidarea tuturor mistreţilor din zona afectată, precum şi a animalelor răpitoare.
"Au fost depistate noi cazuri de pestă porcină africană, de această dată la trei porci mistreţi în perimetrul comunei Brăduţ şi mai avem la această oră şi alte suspiciuni (...) Este foarte important la acest moment, şi de aceea am şi atras atenţia atât gestionarilor fondurilor de vânătoare, cât şi tuturor celor care activează, ca să spun aşa, în mediul silvic, de la pădurari până la muncitori forestieri, că este foarte important să se supună unor minime măsuri de biosecuritate, astfel încât să nu transmită virusul în gospodării (...) Zona afectată, la momentul acesta, este zona Baraolt, pentru că acolo sunt concentrate focarele atât la porci mistreţi, cât şi la porcii domestici", a declarat prefectul Sebastian Cucu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a precizat că pe lângă cadavrele celor trei porci mistreţi găsiţi la sfârşitul săptămânii trecute pe fondul de vânătoare Brăduţ, la care s-a confirmat boala, au mai fost depistatate încă trei cadavre la graniţa dintre fondurile de vânătoare Cormoş şi Herculian, la Brăduţ şi Herculian, scrie Agerpres.
"Probele au fost trimise la laboratorul din Prahova, unde suntem arondaţi, şi aşteptăm rezultatul. În şedinţa Centrului local pentru combatere a bolilor am aprobat un plan de măsuri (...), iar una dintre cele mai importante este ca în zona afectată, respectiv zona Doboşeni-Filia- Herculian, întregul efectiv de mistreţi trebuie să fie împuşcat pentru a împiedica ieşirea din zona respectivă a virusului şi, la fel, în toate celelalte zone neafectate, reducerea efectivelor de mistreţi până la un mistreţ pe 2 km pătraţi (...) La fel, atât în zona afectată, cât şi în zona neafectată, răpitorii să fie împuşcaţi, cu excepţia ursului, care intră sub altă reglementare", a declarat dr. Siko Barabasi Sandor.
Primele focare de pestă porcină africană apărute în acest an în judeţul Covasna au fost semnalate în luna februarie la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului şi au fost stinse oficial în luna aprilie. În urma confirmării acestora au fost sacrificaţi preventiv aproape 140 de porci.
La mijlocul acestei luni a fost confirmată apariţia unui nou focar de pestă porcină într-o exploataţie de porci Mangaliţa din localitatea Aita Mare.
Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.400 lei pentru neanunţarea medicului veterinar privind fătările şi sacrificările de animale, nerespectarea măsurilor de profilaxie privind accesul persoanelor şi împrejmuirea corespunzătoare a exploataţiei, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor.
Drept urmare, acesta nu va primi nici despăgubiri pentru cele 45 porcine moarte, respectiv ucise preventiv.
Autorităţile efectuează în continuare cercetări pentru a stabili modalitatea prin care a fost contaminată crescătoria de porci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu