Numărul tinerilor care donează sânge este foarte mic, iar unul dintre motive ar putea fi lipsa de educaţie în acest sens, a declarat dr. Ruxandra Râşnoveanu, medic în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna, cu prilejul unei acţiuni de colectare de sânge desfăşurată marţi, la Sfântu Gheorghe.
Aceasta a menţionat că spitalele din ţară au în permanenţă nevoie de sânge, prin urmare campaniile de colectare, dar şi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa donării de sânge vor continua pe parcursul acestui an.
"Lucrez în Centru de la începutul anului, este un domeniu relativ nou pentru mine partea de transfuzie de sânge, dar sunt fascinată pe zi ce trece de această parte a medicinii. Din păcate, educaţia în legătură cu donarea de sânge din România este, zic eu, sub nivelul mării, între ghilimele. Oamenii, în general, nu vin la donare, deşi avem nevoie de foarte mult sânge. Sunt foarte mulţi bolnavi la momentul acesta în România, iar, pe lângă sânge, mai este nevoie şi de plasmă, este nevoie de trombocite, iar oamenii nu cunosc acest lucru şi, probabil, acesta este un motiv pentru care nu vin. Mai sunt, din punctul meu de vedere, şi foarte multe idei preconcepute legate de donarea de sânge, care au fost împământenite de-a lungul timpului (...) Avem la centru fişe pentru fiecare donator şi am observat ceva care m-a surprins destul de tare: dacă pentru cei născuţi în anii '70-'80 avem nevoie de câte un raft întreg, pentru ei cei născuţi în anii '90 deja spaţiul în care sunt depuse fişele se împuţinează, deci tinerii se prezintă rar la donare", a declarat dr. Ruxandra Râşnoveanu.
Aceasta a menţionat, însă, că acţiunea de colectare de sânge organizată marţi într-un spaţiu neconvenţional, într-un local din Sfântu Gheorghe, s-a bucurat de succes.
"S-au prezentat un număr mai mare decât în campaniile anterioare şi ceea ce m-a surprins în mod plăcut este că (...) au venit donatori noi. Eu mă aşteptam să vină donatorii fideli, care au venit la fiecare campanie, în schimb pot să spun că în proporţie de 70% am avut donatori noi, iar acest lucru este îmbucurător pentru noi (...) Eu sper să avem în fiecare lună astfel de campanii, iar tinerii să vină şi să înceapă să doneze sânge", a mai spus aceasta.
Acţiunea, derulată pentru a cincea oară sub genericul "Be someone's Hero! It's in your Blood!" ("Fii eroul cuiva! Este în sângele tău"), a fost iniţiată de patronii localului Szimpla din Sfântu Gheorghe, Kinga şi Győző Jozsi, care se numără printre puţinii donatori constanţi de sânge care se implică în acţiuni de colectare şi conştientizare a importanţei donării de sânge.
Aceştia au pus la dispoziţia angajaţilor Centrului de Transfuzie Sanguină una dintre încăperile localului, considerând că e mai confortabil să donezi sânge într-un mediu mai puţin convenţional.
"Sunt foarte sigur că acţiunea de azi a fost cea mai reuşită dintre toate în ceea ce priveşte numărul celor care au donat prima dată. Şi, în general, a fost un număr mai mare de donatori decât până acum (...) Asta a şi fost ideea, am sperat să reuşim să-i convingem şi pe aceea care nu vor să doneze într-un spaţiu care aminteşte de un spital, iar ideea a pornit de la noi. Şi noi mergem regulat la donare de sânge, dar nu ne-a atras nimic în centru şi atunci am zis că altfel este într-un local, unul omul vine, bem o cafea înainte de donare, un pahar cu apă, iar după aceea bem un pahar de vin, mâncăm un cârnăcior oferit de Centrul de Transfuzie Sanguină, un grătar, ascultăm muzică şi e altfel", a declarat Győző Jozsi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu