Covasna: Pentru a proteja mediul înconjurător, Camera de Comerţ a renunţat la apa îmbuteliată în pet

Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna a decis să contribuie la reducerea cantităţilor de deşeuri din plastic, renunţând la apa îmbuteliată în pet.

Preşedintele Camerei, Edler Andras, a declarat, miercuri, că în instituţie se consumă doar apă de la robinet, aceasta fiind folosită chiar şi pentru protocol.

"Camera de Comerţ şi Industrie Covasna a trecut la o abordare mult mai ecologică, având în vedere că am decis să nu mai folosim apă minerală sau apă plată la pet-uri. În Sfântu Gheorghe apa de la robinet este foarte bună, analizele arată acest lucru, deci folosim apa de la robinet. Am cumpărat nişte carafe şi servim această apă şi la protocol", a declarat Edler Andras.

Acesta a mai spus că ideea de a renunţa la apa îmbuteliată i-a venit în momentul în care a văzut ce cantităţi mari de plastic se adună în fiecare zi în birouri.

"Noi încă de acum doi ani facem colectarea selectivă a deşeurilor şi am pus nişte tomberoane pentru plastic şi hârtie în fiecare birou şi, la un moment dat, am văzut că acele tomberoane pentru plastic se umplu zilnic cu foarte multe pet-uri. Bineînţeles, am început să ne gândim la impactul asupra mediului când am văzut că producem atât de multe deşeuri din plastic şi atunci am decis să facem acest lucru, să trecem pe apa de la robinet", a mai spus Edler Andras.

Ideea de a genera cât mai puţine deşeuri este promovată şi de patronii unui local din Sfântu Gheorghe, care au înlocuit paiele cu macaroane şi încearcă să-şi convingă clienţii să folosească pahare şi farfurii comestibile, fabricate din tărâţe de grâu.

"Deja de aproape un an punem foarte mare accent pe tot ce înseamnă produs verde şi din bar am scos paiele din plastic pe care le-am schimbat cu macaroane (...) Paharele sunt făcute din materiale care seamănă foarte mult cu cornetul de îngheţată, numai că sunt mult mai tari şi nu sunt atât de dulci, iar farfuriile sunt din tărâţe presate şi, la fel, se menţin, poţi să ţii mâncarea 20-30 de minute în ele, după care chiar poţi să mănânci farfuria pentru că are gust de tărâţe şi dacă se amestecă cu gustul mâncării, chiar e foarte bun. (...) Deşi sunt considerabil mai scumpe decât cele din plastic, eu consider că merită investiţia. Eu deja am o reacţie bolnavă faţă de plastic, încerc să scap de el cum pot şi (...) consider că fiecare pas contează, fiecare pungă necumpărată şi fiecare plastic necumpărat", a declarat, pentru AGERPRES, Jozsi Kinga, patroana localului.

Drept urmare şi lucrurile care pot fi cumpărate din magazinul localului, cum ar fi bere artizanală, vinuri provenind din crame mici sau diverse obiecte lucrate manual, sunt împachetate tot în pungi ecologice sau reciclate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel