Covasna: Proiectul 'Family Adventure Park', contestat de activiştii de mediu

Family Adventure Park', unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare a turismului în judeţul Covasna, ce vizează construirea unui parc de aventură pe o suprafaţă de peste 12 hectare între municipiul Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi, este contestat de mai mulţi activişti de mediu, care consideră că acesta va afecta habitatul animalelor şi plantelor şi va polua mediul înconjurător. 

'Aceştia au depus o plângere prealabilă la Primăria Sfântu Gheorghe prin care solicită revocarea hotărârii ce vizează realizarea obiectivului şi intenţionează să demareze o campanie de strângere de semnături pentru a determina autorităţile locale să găsească o altă locaţie pentru amenajarea parcului. Toro Attila, unul dintre contestatarii proiectului, susţine că reprezentanţii Primăriei nu au informat corect publicul. 'În registrele Primăriei, acolo e o păşune, dar de fapt 70% e pădure şi ar fi bine să o ocrotim. Nu suntem împotriva investiţiei, ci împotriva locaţiei. Ar fi bine să se găsească alt loc, iar Primăria ar trebui să dea dovadă de mai multă transparenţă şi să informeze corect populaţia. Aici e vorba despre distrugerea unui habitat din jurul oraşului. Noi vom încerca să informăm populaţia şi încercăm să facem şi o strângere de semnături săptămâna viitoare. Deocamdată, am depus o plângere prealabilă şi aşteptăm reacţia Primăriei', a declarat, pentru AGERPRES, Toro Attila.

Maria Movilă, una dintre cele mai consecvente activiste de mediu din judeţul Covasna, a declarat că proiectul ar putea fi implementat, spre exemplu, în zona lacului din Cartierul Gării, pe malului Râului Olt, care trece prin municipiu, sau în zona noii arene sportive. 'Eu sunt un iubitor de natură şi am să fac tot ce pot ca să împiedic distrugerea acesteia (...). Legat de acest proiect, să ne gândim numai la cantitatea de gaze pe care o vor emana maşinile care vor merge în zona aceea.

Noi vrem să salvăm acel loc. Proiectul să fie făcut în zona Gării, lângă lac, lângă Râul Olt, la Arena Sepsi, nu au decât să îl facă acolo, nouă să ne lase ce e frumos şi sănătos. Unul dintre aspectele care mă revoltă este că pe suprafaţa de 12,8 hectare pe care ar urma să se realizeze proiectul sunt goruni vechi de 200-300 de ani, de o valoare inestimabilă, care ar putea să dispară', a subliniat Maria Movilă. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este 'ecologist' şi că nu ar susţine acest proiect dacă ar afecta mediul înconjurător.

'Eu mă consider un 'primar verde', iar Sfântu Gheorghe este mai verde decât a fost în urmă cu 10 ani. Ce înseamnă pentru mine un copac cred că am demonstrat atunci când am lăsat ca o jumătate de ţară să râdă de mine pentru că nu am lăsat să fie tăiaţi copacii din strada Spitalului, când s-a făcut pista pentru biciclişti, şi e soluţia asta ciudată, că trebuie să ocolim copacii. Eu cred că dacă am lăsat să râdă de mine jumătate de ţară pentru că am ţinut la acei copaci, e greu să spună cineva că eu nu ţin la copaci. În ultimii 10 ani, în Sfântu Gheorghe au fost plantaţi aproape 5.000 de copaci, 4.950 este cifra exactă dată de Grădinărie, şi peste 60.000 de arbuşti şi plante ornamentale. Deci, cu siguranţă nu voi susţine niciodată vreun proiect care este împotriva mediului şi împotriva intereselor cetăţenilor (...) Dacă acest proiect se dovedeşte că aduce atingere acestor interese, atunci nu se va face acest proiect. Foarte simplu. Am spus asta de multe ori, dar pentru asta trebuie să se vină cu argumente (...) Ceea ce pe mine mă surprinde este că aceşti activişti nu au luat legătura cu mine', a declarat primarul Antal Arpad.

Viitorul parc de agrement de lângă Sfântu Gheorghe, care ar urma să fie realizat printr-o investiţie public-privată evaluată la circa 4,7 milioane de euro, vizează, printre altele, construirea unui orăşel în miniatură, 'Gulliver City', unde vor fi reproduse, prin tehnologia 3D, clădiri şi monumente renumite din întreaga lume, precum şi un sistem solar, cu o machetă uriaşă cu planetele dispuse în jurul Soarelui, patru telescoape şi o navetă spaţială. De asemenea, se doreşte construirea unei clădiri cu două nivele, care va găzdui magazine de suveniruri, restaurant şi bar cu terasă din sticlă deasupra lacului, un cinema şi o sală de jocuri. În incinta parcului va fi amplasat şi un Alpin Coaster pe o lungime de un kilometru, cu diferite diferenţe de nivel, dar şi un Magic Water Lift, care va avea un ascensor ce va coborî într-un lac, către un tunel de sticlă, de unde vor putea fi văzute fauna subacvatică şi 'comorile piraţilor'. Al doilea ascensor va simula coborârea în adâncuri şi pericolele pe care le presupune o astfel de aventură.

Bus Safari va fi un autobuz şcolar, care va călători, în mod virtual, în mai multe locuri din lume prin intermediul imaginilor. Potrivit proiectului, aici va exista şi un parc de aventură şi căţărare, cu trasee de aventură şi tiroliană. Iniţiatorii acestuia estimează că proiectul ar putea fi finalizat în maximum 16 luni şi că va atrage un număr considerabil de vizitatori din ţară şi chiar şi din străinătate. Iniţiatorii 'Family Adventure Park' vor crea 21 de locuri de muncă permanente şi 16 locuri de muncă sezoniere în timpul sezonului estival, iar în primul an de funcţionare va fi vizitat de circa 100.000 de persoane, urmând ca numărul acestora să crească cu 10% anual. Proiectul se înscrie în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe şi are ca scop dezvoltarea turismului şi diversificarea spaţiilor de agrement pentru localnici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel