Proprietarul exploataţiei de porci Mangaliţa din localitatea Aita Mare, unde a fost confirmată apariţia unui focar de pestă porcină africană, a fost amendat şi nu va primi despăgubiri pentru animalele moarte, a precizat miercuri, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna.
Directorul executiv al instituţiei, dr. Siko Barabasi Sandor, a precizat că proprietarul gospodăriei a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.400 lei pentru neanunţarea medicului veterinar privind fătările şi sacrificările de animale, nerespectarea măsurilor de profilaxie generală privind accesul persoanelor şi împrejmuirea corespunzătoare a exploataţiei, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor, citează Agerpres.
"Ca urmare a nerespectării măsurilor legale privind creşterea porcinelor şi a celor enumerate anterior pentru cele 45 porcine moarte, respectiv ucise preventiv în focar şi neutralizate prin îngropare, proprietarul nu va primi despăgubiri", a mai spus acesta.
Prezenţa virusului pestei porcine africane a fost confirmată atât de LSVSA Prahova, cât şi de Laboratorul Naţional de Referinţă de la Bucureşti, drept urmare gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor şi mijloacelor de transport pentru minimum 45 zile.
Restricţiile se referă inclusiv la activităţile de creştere a animalelor, la activitatea de cazare a pensiunii, precum şi la interzicerea accesului pescarilor la lacurile de pescuit sportiv din incintă.
"Există suspiciunea introducerii virusului în exploataţie prin circulaţia persoanelor sau a produselor alimentare ori din mediu silvatic. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitar-veterinare judeţene şi a organelor de poliţie. Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare", a mai spus dr. Siko.
În urma apariţiei acestui caz, reprezentanţii Gărzii Forestiere, ocoalelor silvice, gestionarii fondurilor cinegetice şi coordonatorii grupelor de vânătoare din judeţul Covasna au fost convocaţi, miercuri, în şedinţă extraordinară.
Conducerea DSVSA Covasna solicită crescătorilor de porcine să raporteze autorităţilor sanitar-veterinare orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodării.
În luna februarie 2019, au fost depistate două focare de pestă porcină în judeţul Covasna, respectiv la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului, care au fost stinse oficial în aprilie.
În urma confirmării acestor două focare, au fost sacrificaţi preventiv aproape 140 de porci
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu