Un bărbat în vârstă de 34 de ani, suspectat de spargerea mai multor magazine din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.
"Prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Boboc Miluţă Ciprian, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (4 acte materiale) (...) S-a reţinut că în lunile august şi septembrie 2019, inculpatul a pătruns, în timpul nopţii şi prin efracţie, în patru spaţii comerciale aparţinând unor societăţi din Sfântu Gheorghe, de unde a sustras o cantitate importantă de ţigări, dar şi băuturi alcoolice şi sume de bani, prejudiciul fiind de peste 25.000 lei (...) Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis propunerea Parchetului (...) şi a emis mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", a precizat vineri, prim-procurorul Florin Gheorghe Burgă.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, bărbatul a fost identificat în urma unei sesizări făcute în urmă cu câteva zile de un cetăţean, care a observat că uşa unui magazin din zona centrală era deschisă şi prezenta urme de forţare.
"La faţa locului s-a deplasat o echipă a IPJ Covasna care a constatat că în jurul orei 2,20, un autor necunoscut a pătruns prin efracţie în unitatea comercială în cauză, de unde a furat peste 600 pachete de ţigări şi 2 sticle de băuturi alcoolice (...) Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că suspectul este o persoană de sex masculin în vârstă de 34 ani, motiv pentru care s-a solicitat efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa acestuia. Astfel, în baza mandatului dispus de către Judecătoria municipiului Sfântu Gheorghe s-a procedat la efectuarea percheziţiei la locuinţa suspectului, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate mijloace materiale de probă. În urma audierii, suspectul a recunoscut comiterea faptelor (...) În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în formă continuată", au precizat reprezentanţii IJP Covasna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News