COVID-19 a ajuns și în Antarctica. Au fost înregistrate primele cazuri de infectare

De la începutul pandemiei toată Terra a fost afectată de pandemia de COVID-19, mai puțin un continent. Acum au fost înregistrate și acolo primele cazuri de infectare.

Antarctica, considerată până acum singurul continent care nu a fost afectat de pandemia de COVID-19, ar fi înregistrat primele sale cazuri, scrie The Guardian. Acolo ar fi fost înregistrate primele infecții după ce 36 de chilieni s-au îmbolnăvit la baza de cercetare, potrivit unui raport.

Cele 36 de noi infecții se numără printre persoanele staționate la o bază de cercetare din Chile și includ 26 de membri ai armatei chiliene și 10 lucrători de întreținere. Potrivit armatei chiliene, „datorită acțiunilor preventive timpurii” personalul său militar a putut fi testat, identificându-se 36 de persoane infectate, dar și alți trei membri ai echipajului unei nave de sprijin, care se întorcea dintr-o misiune în Antarctica. Persoanele cu rezultate pozitive au fost evacuate în orașul Punta Arenas din Chile, iar acum se află în izolare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel