Sociologul Gelu Duminică a vorbit despre efectele coronavirusului, criza economică provocată de acest virus, dar și despre situația șomajului tehnic de la Ford Craiova.
"Cred că se vor pregăti pentru a încerca să facă față provocărilor economice, nu a celor medicale pe care această criză medicală o aduce, pentru că ceea ce noi în momentul de față abia întrezărim, sunt efectele acestei crize, efecte pe plan economic care nu vor fi puține și nu vor fi ușoare. Dacă anul trecut se vorbea despre posibilitatea ca Europa să intre în criză, în momentul de față este relativă certitudine, pentru că motoarele economiilor europene vor încetini. Ieri, la Comisia Europeană, s-a discutat acest lucru ca fiind următoarea provocare de solidaritate pe care Uniunea Europeană va trebui să o aibă. Gândiți-vă că producția în momentul de față, în toate țările afectate unde se iau măsuri asemănătoare cu ale României, unele chiar mai dure, a scăzut dramatic, lucrurile astea afectând produsul intern brut și toate celelalte lucruri care țin de sfera econimică. Așa că la finele anului, chiar dacă vom trece să sperăm de pericolul medical, va rămâne pericolul economic. Criza financiară nu e atât de departe cum părea anul trecut", a declarat Gelu Duminică, în direct la B1 TV.
"Șomajul tehnic înseamnă că nu ești dat afară, ci ești doar trimis acasă pentru o perioadă și 80% din salariu tău este plătit de angajator. Asta înseamnă pe foarte scurt. În momentul de față compania a luat această decizie, asta înseamnă că și-a asumat un astfel de demers, foarte multe companii au luat acestă măsură și cred că vom vedea mult mai multe în următoarea perioadă, însă depinde foarte mult de cât va dura această recomandare de izolare. Nu poți să le ai împreună, nu poți să ai și izolare și oamenii să vină la muncă. E destul de complicat. Costurile financiar-economice, citeam un studiu, că sunt estimate la nivel mondial, cel mai rău scenariu, la 300 de bilioane de euro, ceea ce înseamnă o sumă fantastic de mare. Nu cred că va exista domeniu al industriilor care să nu fie afectat de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Problema nu e că vom sta o săptămână acasă, problema e să nu stăm două luni. Tare îmi e că vom sta mai mult decât o săptămână și sper să avem forța și strategia necesară, astfel încât efectele crizei medicale în zona econimică că fie cât mai mici", a completat el.
Vezi și: Șomaj tehnic la FORD Craiova
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu