Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, a făcut anunţul cu privire la gestul pe care urmează să îl facă. Suma este uriașă.
Cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, a anunţat că va dona 100 de milioane de dolari iniţiativei America's Food Fund, lansată de fundaţiile Apple, Ford, femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi actorul Leonardo DiCaprio, potrivit TMZ.
Fondul, care avea ca scop strângerea sumei de 12 milioane de dolari, va fi folosit pentru furnizarea de alimente pentru cei afectaţi de criza provocată de pandemie. Proiectul, dedicat şi copiilor care depind de mesele oferite în şcoli pentru a supravieţui, va fi realizat în colaborare cu World Central Kitchen şi Feeding America, scrie Mediafax.
Bezos a spus că, în SUA, şi înainte de pandemie erau foarte multe familii vulnerabile din acest punct de vedere, dar "COVID-19 a amplificat semnificativ această sursă de stres". Acest lucru se întâmplă şi pentru că multe bănci de alimente se bazau pe donaţiile de la restaurante, care în prezent sunt închise.
Şeful companiei Amazon s-a alăturat astfel unei liste de celebrităţi care au făcut donaţii substanţiale în beneficiul persoanelor vulnerabile. Astfel, Oprah Winfrey a anunţat, joi, că va dona 10 milioane de dolari pentru cei afectaţi de pandemia de coronavirus. O parte din sumă va fi donată aceluiaşi fond caritabil America's Food Fund.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News