O asociație din România a colectat date din diferite surse și a realizat o hartă interactivă cu situația infecțiilor cu Covid-19 pe județe.
Asociația geo-spatial.org a publicat o hartă interactivă a cazurilor de coronavirus pe județe. Graficele au fost realizat de către comunitatea geo-spațial.org având la dispoziție informațiile comunicate public de către autorități, precum și informații din presă și alte surse deschise.
"Pentru a sprijini accesul cetățenilor la informațiile de interes public, am realizat (prin utilizarea tehnologiilor open source) o hartă a distribuției spațiale a tuturor cazurilor COVID-19 confirmate oficial - Coronavirus COVID-19 România -, o statistică ilustrând evoluția pe zile, precum și un grafic ce permite vizualizarea legăturilor de contaminare", susțin reprezentanții Asociației pe pagina lor oficială.
Menționăm că nu există o comunicare oficială pe județe a numărului de persoane infectate. Datele prezentate mai jos aparțin Asociației geo-spatial.org.
Până în data de 2 aprilie, la ora 11:15 erau confirmate în România 2570 de infecții cu Covid-19. Dintre acestea, conform repartizărilor pe județe:
- 665 de cazuri sunt în Suceava
- 492 de cazuri în București
- 111 cazuri în Constanța
- 110 cazuri în Arad
- 105 cazuri în Brașov.
Asociația geo-spatial.org solicită autorităților să ofere public o prezentare completă, structurată a tuturor cazurilor oficiale (confirmate, vindecări, decese) actualizată cât mai des posibil, pentru a disemina aceste informații vitale și a evita apariția informațiilor false, potențial alarmiste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News