Dorel Săndesc, președintele Asociației ATI din România, a vorbit despre situația pandemiei de COVID-19 din România, dar și despre faptul că lumea nu înțelege în acest moment în ce război ne aflăm.
"Rezultatul acestui război depinde de atitudinea acestui popor, care va avea rezultatul pe care îl merită, pentru că singura noastră șansă, cu un sistem totuși slab, este evitarea unui vârf al acestui val, un vârf al cocoașei care să sufoce sistemul sanitar. Trebuie să ascultăm regulile, astea care sunt, care poate trebuiau luate mai repede. Eu am susținut cu trei, patru săptămâni înainte izolarea seniorilor și protejarea lor. Dacă se respectă aceste măsuri putem scăpa de acel vârf. Nu e o criză care vine ca un val și într-o noapte a trecut, ea va dura câteva luni. Mesajul meu este: Decât intubat, mai bine izolat!", a declarat Dorel Săndesc, în direct la B1 TV.
"Lumea nu înțelege că suntem în război! Asta mă miră, că lumea nu înțelege că suntem în război. Probabil numai când vom fi puși cu toții la pământ vor înțelege. Mai există acum vreun motiv să nu iei toate măsurile posibile? Avem doar o lună de stare de urgență în care putem beneficia de avantajele ei directe. Dacă pierdem vremea cu birocrații, este inacceptabil. Acum avem această fereastră, această oportunitate să putem să ne pregătim cât de cât. Slavă Domnului, nu suntem încă total blocați", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu