Sfântul Sinod, organul suprem al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a anunţat miercuri seară că bisericile vor rămâne închise pe toată durata sărbătorilor de Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinilor, din cauza pandemiei de COVID-19, notează AFP.
Sfântul Sinod a declarat că 'înţelege pe deplin neliniştea Republicii Elene în această perioadă crucială'. Biserica Ortodoxă i-a invitat pe credincioşi să se roage acasă la ei şi a dat asigurări că va putea 'transmite Sfânta Liturghie folosind mijloacele oferite de noile tehnologii'.
Într-o ţară 90% ortodoxă şi unde biserica nu este separată de stat, guvernul grec a luat în urmă cu două săptămâni decizia dificilă de 'a anula toate evenimentele religioase din biserici', cu excepţia înmormântărilor. Lăcaşurile de cult au rămas deschise doar pentru 'rugăciune individuală'.
Sfântul Sinod a precizat că 'Biserica Ortodoxă a Greciei a donat 150.000 de euro' pentru a spijini sistemul de sănătate şi că membrii organului ecleziastic va dona fiecare o parte din salariu în acelaşi scop. Până în prezent, Grecia a numărat 50 de decese şi 1.415 cazuri de contaminare cu coronavirusul la o populaţie de circa 11 milioane de locuitori, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu