Dana Chera a reacționat pe blogul ei după ce mai multe vedete au fost confirmate cu noul coronavirus.
„Moartea. Am crezut o vreme că moartea ne unește. Că atunci când mergem către groapă, atunci măcar, cine nu ne-a înțeles… nu ne mai caută de greșeli. Se oprește. Dintr-un soi de conștientizare a morții sale, gândeam. Adică se vede câteva clipe în locul nostru și parcă jinduiește după propria liniște. Am crezut prost! Lumea stă cu bolovanii lângă sicriu. Îi ascunde în gențile scumpe sau ieftine. Gata să îi scoată și să spargă cu ei fața mortului într-un ultim gest pământean. Când? Când ai lui îl jelesc aplecați de suferință. Dincolo, o să-i repare Dumnezeu figura. Dacă merită. Aici, LUMEA ȘTIE MAI BINE CE TREBUIE FĂCUT.
N-am auzit o aberație mai mare!
Așa, și?! Nu mă mai spăl pe mâini? Nu mă mai gândesc la ai mei? Arunc măștile? Fac revoluție în fața clubului să se deschidă?
Mă îngrămădesc? Mă fâțâi în vacanțe de criză?
Eu nu pot pricepe de ce oamenii consumă energie pentru a desluși ceva împosibil de clarificat și nu dau doi bani pe viața lor și a celorlalți. Negarea unei situații care a blocat lumea, imposibil de gândit măcar acum jumătate de an, lezează inteligența si buna creștere, în cele din urmă”, a transmis Dana Chera.
„Bucăți de adevăruri si minciuni grosolane, amestecate într-un bol al manipulării. Asta mâncăm de când ne știm ca oameni. Și continuăm să înfulecăm și când riscul de a muri din cauza asta e uriaș. Nu pot rezona cu ideea de vedetă bolnavă. Nu pot! Pentru mine contează OMUL! UN OM SUFERĂ! LA ASTA VIBREZ! Mi-e milă! Compasiunea nu are grad de comparație! E sau nu e! Așa că fustele puse în cap când omul SUFERĂ arată nivelul de educație și foamea de bani!”, a precizat Dana Chera.
„Știti, dragii mei, din păcate, vedem urâțenia oamenilor prost crescuți doar atunci când ne e greu. Devine împovărătoare! Dar am tolerat-o când ne era bine! Și ea e acum vecina noastră cu toate drepturile din lume! Fosa ei pute?! Asta e!”, a conchis Dana Chera pe blogul ei, danachera.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News