COVID-19. Un nou vaccin ar putea fi aprobat săptămâna viitoare

Vaccin / Foto Pexels
Vaccin / Foto Pexels

Novavax, al cincilea vaccin anti-COVID, ar putea fi aprobat săptămâna viitoare de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Novavax ar putea să primească aprobarea săptămâna viitoare de la Agenţia Europeană a Medicamentului, conform Financial Times, citat de Reuters. Apoi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va putea aproba vaccinul şi îl va include pe lista de urgenţă.

Concret, odată ce noul vaccin va fi aprobat, va fi trimis către ţări în curs de dezvoltare, unde dozele anti-COVID nu au ajuns la populaţie.

Serul Novavax s-a dovedit a fi eficient (peste 90% grad de eficienţă) împotriva mai multor variante de coronavirus, informează Reuters, notează Mediafax.

Novavax a primit prima autorizare în Indonezia, în noiembrie şi, momentan, se află în proces de aprobare în Japonia, unde va putea fi fabricat.

Novavax este un vaccin bazat pe proteine care se administrează în două doze.

Specialiștii avertizează că Omicron și Delta ar putea crea un virus mai periculos

Specialiștii avertizează că variantele Omicron și Delta ar putea crea un virus cu transmisibilitate crescută și patogenitate mai mare. Acest lucru s-ar putea întâmpla în scenariul în care variantele vor circula în paralel.

„În momentul de față, întrebarea cheie este dacă Omicron va înlocui Delta. Cocirculația lor ar crea un risc real de recombinare, din care poate rezulta un virus cu transmisibilitate crescută și patogenitate mai mare”, avertizează Cristian Apetrei, virusulog român stabilit în SUA.

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh-SUA a analizat cercetările făcute în cadrul unei școli de medicină din Hong Kong. Studiul a măsurat potențialul replicativ al Omicron comparativ cu Delta și Wuhan.

Cecetătorii asiatici au aflat că Omicron „replică de 70 de ori mai rapid în bronhii comparativ cu Delta și Wuhan, ceea ce explică transmisibilitatea fenomenală a virusului”.

În schimb, în alveole, Omicron „replică de zece ori mai puțin eficient decât Delta și Wuhan, ceea ce probabil sugerează o infecție mai puțin patogena, adică o boală mai puțin severă”.

De asemenea, Cristian Apetrei mai spune că rezultatele studiului din Hong Kong trebuie privite cu o oarecare reținere, deoarece severitatea unei boli nu este determinată doar de replicarea virusului, ci și de răspunsul organismului la infecție, notează Mediafax.

Totodată, autorii studiului subliniază că o infecție care o capacitate de transmitere excepțională (ca Omicron) poate avea un impact masiv asupra sistemelor de sănătate, chiar dacă virusul este în sine mai puțin patogenic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel